Inzko convoacă principalele partide din BiH la discuţii

16/07/2009

SARAIEVO, Bosnia şi Herţegovina (BiH) -- Înaltul Reprezentant Valentin Inzko se va întâlni joi (16 iulie) cu liderii principalelor trei partide politice pentru a discuta despre modalităţile de a pune din nou în mişcare reformele. Toate cele trei partide au semnat aşa-numitul Acord de la Prud în noiembrie 2008, în care aceştia au promis că vor aborda chestiunile politice importante. La întâlnirea de joi sunt invitaţi Partidul bosniac al Acţiunii Democrate, Uniunea sârbă a Social Democraţilor Independenţi şi Uniunea Democrată croată din BiH, precum şi liderii Partidului Social Democrat (SDP) şi Partidului pentru Bosnia şi Herţegovina. Întâlnirea se va concentra asupra restului de reforme necesare în cadrul procesului de liberalizare a vizelor şi asupra necesităţii ca parlamentul să aprobe rapid legislaţia relevantă. Aceştia vor discuta de asemenea despre întrunirea condiţiilor stabilite de Consiliul de Implementare a Păcii pentru închiderea Oficiului Înaltului Reprezentant, instituţia condusă de Inzko. Toţi liderii, cu excepţia preşedintelui SDP, Zlatko Lagumdzija, sunt aşteptaţi să participe. Într-o scrisoare trimisă lui Inzko, Lagumdzija a declarat că el consideră că atât procesul de la Prud, cât şi coaliţia de guvernământ din BiH sunt moarte din punct de vedere politic.

În altă ordine de idei, liderii Partidului bosniac al Acţiunii Democrate (SDA) intenţionează să ceară înlocuirea unui membru al formaţiunii, ministrul de securitate Tarik Sadovic, a anunţat miercuri preşedintele partidului, Sulejman Tihic. Sadovic, care insistă că nu va demisiona, îl acuză pe Tihic că cedează presiunii exercitate de Adjunctul Înaltului Reprezentant, Raffi Gregorian, şi ambasadorul SUA în BiH, Charles English. SDA afirmă că unii membri ai comunităţii internaţionale s-au plâns de nivelul de comunicare şi cooperare demonstrat de Sadovic. (Srna, BHRT, RTRS - 16/07/09; Dnevni Avaz - 15/07/09)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading
Votează
 
 

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Ştire

Dialogul politic şi programele societăţii civile ajută la depăşirea diviziunilor regionaleDialogul politic şi programele societăţii civile ajută la depăşirea diviziunilor regionale

Eforturile continue ale partidelor politice şi ONG-urilor ajută la stimularea transformării paşnice.

Cel mai popular

Loading
Loading
Loading

Sondaj

Croația va deveni al 28-lea stat membru al Uniunii Europene la 1 iulie. Care națiune ar trebui să fie următorul membru?

Macedonia
Muntenegru
Serbia
Turcia
Albania
BiH
Kosovo



vezi rezultatele Adaugă un comentariu